Grid star

Luni - Vineri 08:30 – 17:00

Prajitură cu Nucă de Cocos și Cirese

Data:14-06-2018

Postat de Anyta Cooking

Prajitura cu nucă de cocos și cireșe este o combinație minunată pentru iubitorii de cocos. Încercați-o și voi și nu veți regreta. Totodată, aceasta este un deliciu mult iubit de copii, iar eu o asociez copilăriei. Mult spor!

Ingrediente

Blat:

  • -4 ouă
  • -200 ml lapte
  • -120 ml ulei
  • -150 g făină
  • -200 g zahăr
  • -50 g cacao
  • -10 g praf de copt
  • -1 linguriță esență de vanilie

Cremă:

  • -100 g ciocolată albă
  • -80 g nuca de cocos
  • -400 ml lapte
  • -2 gălbenușuri
  • -1 lingură amidon
  • -150 g zahăr
  • -250 ml frișcă lichidă
  • -10 g gelatină
  • -1 linguriță esență de vanilie
  • -500 g cireșe fără sâmburi

Mod de preparare

Mod de preparare blat prăjitură cu nucă de cocos:
Vom separa ouăle. Gălbenușurile se mixează cu zahărul până ce acesta se dizolvă, apoi se adaugă uleiul, laptele și vanilia. După omogenizare se adaugă făina amestecată cu praful de copt și cacao. Albușurile se bat spumă tare cu un praf de sare, apoi se încorporează cu o spatulă, în cealaltă compozitie, amestecând prin rasturnare. Compozitia rezultata se imparte in doua boluri egale, pentru a se coace doua foi egale. Tava (dimensiune 24×24 cm) se unge cu unt, atat pe baza, cât si pe pereti si se tapeteaza cu hartie de copt. Se toarna compozitia dintr-un bol si se introduce în cuptorul preîncălzit, pentru 10-15 minute, la temperatură medie. Se lasa sa se raceasca in cuptorul oprit, apoi se scoate din forma si se coace cealalta foaie.

Mod de preparare cremă:
Într-o cratiță se toarnă laptele și nuca de cocos și se pun pe foc, până dau în clocot. Se pun apoi într-o strecuratoare și se preseaza foarte bine, pana fulgii de cocos raman aproape uscati. Laptele se pune din nou in cratita, impreuna cu ciocolata, pana ce aceasta se topeste. Galbenusurile se mixeaza cu zaharul, pana isi dubleaza volumul, apoi se adauga esenta de vanilie si amidonul. La sfarsit se adauga amestecul de lapte, ciocolata și nuca de cocos. Compoziția rezultată se pune din nou în cratiță si se pune pe foc mic, amestecand continuu, pana se ingroașă. După aceea se lasa deoparte să se racorească.

Gelatina se hidratează în 2-3 linguri de apă rece, apoi se dizolvă pe bain-marie, sau câteva secunde la microunde. Gelatina dizolvata se incorporeaza în crema de cocos, amestecand energic. Frisca se bate spuma tare și se încorporează în crema de cocos, răcită.

Mod de asamblare:
Am asezat o foaie de blat, am insiropat-o cu sirop de zahar si am pus 1/3 din crema de cocos, cirese si inca 1/3 din crema de cocos, am nivelat, am pus a doua foaie si restul de crema. Tava se pune la frigider pentru 3-4 ore sau peste noapte. Se decoreaza cu nuca de cocos rumenita, ciocolata alba si visine.

Eu ador aceasta prăjitură cu nucă de cocos și cireșe și sper să vă placă și vouă. Dacă aveți întrebări vă rog să le lăsați în comentarii. Vă îmbrățișez cu drag, Anyta!

Aboneaza-te la newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi prin email informaţii, noutăţi sau oferte şi promoţii de la Anyta Cooking!

Retete de la abonati

Rețetele gospodinelor noastre de pe grupul culinar de pe facebook REȚETE CULINARE ÎMPREUNĂ ANYTA COOKING se află aici. Puteți să vă înscrieți în acest grup apăsând butonul alaturat.

Contactati-ne: